Verificarea documentară ANAF și riscul fiscal în era SAF-T, RO e-Factura și RO e-TVA

SAF-T, RO e-Factura, RO e-TVA, casele de marcat conectate, declarațiile fiscale, informațiile vamale și celelalte baze de date disponibile administrației creează o imagine din ce în ce mai detaliată asupra activității economice a fiecărui contribuabil.

În această arhitectură apar două concepte care trebuie diferențiate: analiza riscului fiscal, prin care administrația identifică și prioritizează contribuabilii, perioadele sau operațiunile care prezintă riscuri de neconformare, și verificarea documentară, procedura fiscală prin care ANAF poate analiza o situație fiscală fără declanșarea imediată a unei inspecții fiscale clasice.

Cele două mecanisme sunt legate, dar nu sunt identice.

De la declarația fiscală la amprenta fiscală digitală

În sistemul tradițional de administrare fiscală, contribuabilul depunea declarația fiscală, iar ANAF cunoștea în primul rând rezultatul declarat.

Pentru verificarea modului în care contribuabilul ajunsese la acel rezultat era necesară, în numeroase situații, solicitarea registrelor contabile, facturilor, contractelor și documentelor justificative.

Digitalizarea schimbă mecanismul. Pentru aceeași operațiune economică pot exista astăzi informații în mai multe sisteme: operațiune economică → factură → RO e-Factura → contabilitate → SAF-T → declarație fiscală → plată.

Aceeași operațiune lasă astfel mai multe urme informaționale. Pentru administrația fiscală devine posibilă compararea acestor urme.

Problema contribuabilului nu mai este, prin urmare, numai dacă fiecare raportare este corectă analizată separat. Trebuie ca întregul sistem al raportărilor fiscale să fie coerent.

Ce înseamnă verificarea documentară

Denumirea juridică utilizată de Codul de procedură fiscală este „verificare documentară”.

Potrivit art. 148 din Codul de procedură fiscală, verificarea documentară reprezintă o analiză de coerență a situației fiscale realizată pe baza documentelor existente în dosarul fiscal, precum și a informațiilor și documentelor transmise de terți sau deținute de organul fiscal și relevante pentru stabilirea situației fiscale.

Această definiție este esențială. Obiectul procedurii nu este numai existența unei facturi sau a unui document. Obiectul este coerența situației fiscale.

Mai mult, art. 148^1 stabilește că perioadele supuse verificării documentare sunt stabilite de organul fiscal în funcție de riscul fiscal identificat. Pot fi selectate chiar una sau mai multe operațiuni dintr-o anumită perioadă.

Prin urmare, verificarea documentară este construită juridic pentru un model de control fiscal țintit.

ANAF arată în documentele sale strategice că urmărește valorificarea datelor din RO e-Factura și SAF-T împreună cu celelalte informații disponibile și consolidarea verificării documentare ca instrument pentru controalele țintite.

SAF-T schimbă profunzimea informației disponibile ANAF

Declarația informativă D406 – SAF-T transmite către administrația fiscală informații structurate provenite din contabilitatea contribuabilului.

Importanța SAF-T nu constă doar în existența unei declarații suplimentare. Diferența fundamentală este nivelul informației.

Administrația fiscală poate trece de la întrebarea „Ce obligație fiscală a declarat societatea?” la întrebarea „Ce tranzacții și înregistrări contabile au produs obligația fiscală declarată?”

Contabilitatea și declarația fiscală devin astfel comparabile informatic.

La 26 august 2026, ANAF a anunțat două aplicații prin care contribuabilii pot compara informațiile raportate prin D406 SAF-T cu decontul de TVA D300 înainte de depunerea declarațiilor.

Este un semnal important: dacă societatea poate verifica automat SAF-T ↔ D300, aceeași relație de coerență poate constitui și obiectul analizei administrației fiscale.

RO e-Factura permite controlul tranzacției individuale

RO e-Factura adaugă un alt nivel de informație. ANAF poate dispune de informația structurată referitoare la factura emisă înainte ca rezultatele perioadei să fie agregate în declarațiile fiscale.

În consecință, devin posibile mai multe comparații: RO e-Factura → contabilitate → SAF-T → D300 sau, la beneficiar, factură primită → contabilitate → SAF-T → TVA deductibilă.

Mai apare însă o dimensiune. Aceeași factură poate fi observată din perspectiva ambilor parteneri ai tranzacției.

Controlul nu mai este exclusiv vertical, în interiorul contabilității unei singure societăți. El poate deveni și orizontal, prin comparația informațiilor provenite de la partenerii aceleiași tranzacții.

RO e-TVA funcționează ca mecanism de reconciliere a informației

Decontul precompletat RO e-TVA a fost construit pe logica utilizării informațiilor existente în sistemele Ministerului Finanțelor și ANAF.

Este însă necesară o precizare importantă pentru anul 2026. Prin OUG nr. 13/2026 au fost eliminate dispozițiile care reglementau mecanismul special al Notificării de conformare RO e-TVA, cu efecte din martie 2026.

Aceasta nu înseamnă dispariția RO e-TVA sau a informațiilor fiscale digitale. Înseamnă că nu trebuie confundat sistemul de informații și reconciliere RO e-TVA cu vechiul mecanism procedural special al notificării e-TVA.

Datele fiscale continuă să existe în ecosistemul informațional al administrației și pot contribui, împreună cu celelalte informații disponibile, la identificarea unor neconcordanțe care trebuie analizate.

Cum apare riscul fiscal

Digitalizarea nu înseamnă că fiecare diferență conduce automat la control. Între informația primită de ANAF și acțiunea de control intervine analiza de risc fiscal.

Codul de procedură fiscală definește analiza de risc ca activitatea prin care organul fiscal identifică, evaluează, gestionează și utilizează riscurile de neconformare fiscală.

Contribuabilii sunt încadrați în trei clase principale: risc fiscal mic, risc fiscal mediu și risc fiscal ridicat.

În anul 2026, art. 7 din Codul de procedură fiscală stabilește șapte categorii generale de criterii:

1.înregistrarea fiscală;

2.depunerea declarațiilor fiscale;

3.nivelul de declarare;

4.realizarea obligațiilor de plată;

5.utilizarea mijloacelor moderne de plată;

6.avertizarea timpurie privind capacitatea financiară de achitare a obligațiilor fiscale;

7.informațiile și faptele înscrise în cazierul fiscal.

În cadrul acestor criterii trebuie avute în vedere inclusiv criterii de natură economică.

Neconcordanța datelor este deja un subcriteriu oficial de risc

OPANAF nr. 2017/2022 oferă o imagine foarte concretă asupra logicii analizei de risc. Printre subcriteriile referitoare la nivelul de declarare apar:

·incoerența datelor din declarațiile fiscale față de alte formulare depuse de contribuabil;

·neconcordanța dintre declarațiile contribuabilului și informațiile transmise de terți;

·declararea incorectă;

·reducerea profitabilității;

·riscurile asociate acționarilor, asociaților, administratorilor sau altor persoane.

Ordinul a fost elaborat înainte de extinderea criteriilor generale realizată în 2025, dar demonstrează foarte clar principiul utilizat de administrația fiscală: diferența informațională poate constitui indicator de risc.

Există un scor de risc fiscal?

Da, conceptul există. ANAF menționează oficial dezvoltarea și calibrarea indicatorilor de risc și modul de calcul al scorului de risc fiscal în proiectele sale privind analiza contribuabililor și infrastructura Big Data.

Nu există însă publicată o formulă generală din care o societate să își poată calcula exact scorul oficial ANAF. Nu sunt publice integral ponderile indicatorilor, pragurile, algoritmii, perioadele de referință și modul în care diferitele categorii de risc sunt agregate.

O diferență nu înseamnă automat o obligație fiscală suplimentară

Acesta este probabil cel mai important principiu pentru contribuabil. Să presupunem că RO e-Factura indică o anumită valoare, SAF-T indică o altă valoare, iar D300 indică o a treia valoare.

Existența diferenței nu demonstrează, prin ea însăși, existența unei obligații fiscale suplimentare. Diferența poate proveni din:

·exigibilitatea TVA;

·avansuri;

·facturi storno;

·regularizări;

·regimuri speciale;

·diferențe între data documentului și perioada declarării;

·importuri;

·operațiuni intracomunitare;

·operațiuni neimpozabile;

·erori tehnice;

·erori de raportare.

Dar pentru sistemul de analiză, diferența reprezintă un element care necesită explicație.

O societate poate avea tratamentul fiscal corect și, în același timp, să genereze un indicator de risc dacă diferența dintre două sisteme nu poate fi explicată din datele deja disponibile.

Cum se trece de la risc la verificarea documentară

În cadrul verificării documentare, dacă ANAF constată diferențe față de informațiile declarate, contribuabilul trebuie înștiințat asupra constatărilor.

Organul fiscal solicită documentele și explicațiile necesare clarificării situației. Contribuabilul are, în principiu, 30 de zile de la comunicarea înștiințării pentru prezentarea documentelor solicitate. Termenul poate fi prelungit pentru motive justificate în condițiile legii.

Dacă documentele nu sunt prezentate sau nu sunt suficiente pentru clarificarea situației, organul fiscal poate stabili diferențe de creanțe fiscale prin decizie de impunere.

Digitalizarea poate identifica problema. Ea nu elimină dreptul contribuabilului la apărare și obligația administrației de a determina corect situația fiscală.

Analiza de risc nu este același lucru cu decizia de impunere

Trebuie separate trei noțiuni. Indicatorul de risc arată că există o situație care merită analizată. Încadrarea în risc ajută ANAF să prioritizeze administrarea și controalele. Decizia de impunere este actul administrativ fiscal prin care se pot stabili efectiv obligații fiscale suplimentare.

Această distincție este fundamentală pentru apărarea contribuabilului.

Notificarea de conformare și controlul

Codul de procedură fiscală reglementează și notificarea de conformare. Pentru contribuabilii prezumtivi a fi selectați pentru inspecție fiscală, ANAF poate comunica riscurile fiscale identificate și poate acorda posibilitatea reanalizării situației fiscale și, dacă este cazul, a corectării declarațiilor.

Termenul este de 30 de zile. După expirarea acestui termen, contribuabilii cu risc fiscal ridicat care nu au remediat riscurile pentru care au fost notificați sunt supuși obligatoriu unei inspecții fiscale sau unei verificări documentare.

Această notificare generală de conformare prevăzută de Codul de procedură fiscală este diferită de mecanismul special al fostei Notificări de conformare RO e-TVA.

Poate societatea afla ce clasă de risc fiscal are?

Codul de procedură fiscală prevedea, de la 1 ianuarie 2026, posibilitatea comunicării clasei sau subclasei de risc fiscal la solicitarea contribuabilului.

Prin OUG nr. 13/2026, aplicarea art. 7 alin. (10) a fost suspendată până la 31 decembrie 2026. Prin urmare, la data publicării prezentului articol, acest mecanism de comunicare nu este operațional în baza articolului respectiv.

Codul mai stabilește și faptul că un contribuabil nu poate formula obiecții împotriva modului în care ANAF a stabilit riscul și clasa sau subclasa de risc fiscal. Aceasta nu înseamnă că o eventuală decizie de impunere emisă ulterior nu poate fi contestată.

Trebuie separat instrumentul administrativ de selecție – riscul fiscal – de actul administrativ fiscal care stabilește efectiv obligații.

Ce se schimbă pentru societăți și pentru contabilitate

În modelul tradițional, obiectivul era în principal: înregistrare corectă → declarație corectă → depunere la termen → plată.

Societatea trebuie să poată răspunde nu numai la întrebarea „Este corectă declarația?”, ci și la întrebarea „Este declarația reconciliabilă cu toate celelalte informații pe care ANAF le deține despre societate?”

Aici se schimbă și rolul serviciului contabil. Contabilitatea nu mai poate funcționa exclusiv ca proces de înregistrare și declarare. Ea trebuie să includă și o funcție de control preventiv al riscului fiscal.

Cum poate fi realizat controlul preventiv

O societate ar trebui să efectueze periodic reconcilierea principalelor surse informaționale:

Rezultatul controlului nu ar trebui să fie numai „corect” sau „incorect”. O clasificare mai utilă este:

·concordant;

·diferență justificată și documentată;

·diferență care necesită investigație.

Dosarul de justificare a diferențelor

În noul sistem fiscal devine util ca societatea să documenteze diferențele înainte ca acestea să fie solicitate de ANAF. Pentru fiecare diferență semnificativă ar trebui stabilite:

·sursa diferenței;

·valoarea;

·cauza economică;

·tratamentul contabil;

·tratamentul fiscal;

·baza legală;

·documentele justificative;

·eventuala perioadă de regularizare.

Astfel, în cazul unei verificări documentare, contribuabilul nu începe analiza după primirea solicitării ANAF. Explicația este deja construită.

De la conformare fiscală la managementul riscului fiscal

Digitalizarea schimbă treptat filosofia controlului fiscal.

SAF-T oferă profunzime contabilă. RO e-Factura oferă granularitate la nivelul tranzacției. Sistemele TVA, declarațiile, casele de marcat, datele vamale și celelalte surse completează imaginea fiscală.

Analiza de risc stabilește unde trebuie concentrate resursele administrației. Verificarea documentară permite analizarea țintită a diferențelor identificate.

Pentru societăți, concluzia este la fel de importantă: conformarea fiscală nu mai înseamnă doar depunerea corectă și la termen a declarațiilor. Înseamnă și gestionarea coerenței informației transmise către administrația fiscală.

O societate ar trebui să cunoască propriile neconcordanțe înainte ca ele să fie identificate de ANAF și să poată demonstra de ce o diferență este justificată.

Baza legislativă principală

·Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală – art. 7, art. 121, art. 121^1, art. 148, art. 148^1 și art. 149.

·OPANAF nr. 2017/2022 privind aprobarea subcriteriilor de risc dezvoltate din criteriile generale prevăzute de art. 7 alin. (7) din Codul de procedură fiscală.

·OPANAF nr. 1783/2021 privind natura informațiilor care trebuie declarate prin fișierul standard de control fiscal – SAF-T/D406.

·OUG nr. 120/2021 privind sistemul național RO e-Factura.

·OUG nr. 70/2024 privind unele măsuri de implementare și utilizare a decontului precompletat RO e-TVA, cu modificările ulterioare.

·Legea nr. 239/2025 – modificări privind criteriile generale de risc fiscal.

·OUG nr. 13/2026 – modificările privind RO e-TVA și suspendarea aplicării art. 7 alin. (10) din Codul de procedură fiscală până la 31 decembrie 2026.

Notă: Materialul are caracter informativ și analitic. Aplicarea dispozițiilor fiscale trebuie analizată în funcție de situația concretă a fiecărui contribuabil.